A fost lansată rețeaua Călăuzele Apelor, un proiectul al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23

A fost lansată rețeaua Călăuzele Apelor

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat, la Sulina, rețeaua Călăuzele Apelor, clubul copiilor care au construit cu mâinile lor câte o canotcă sub îndrumarea marangozului echipei Rowmania, Viorel Gheorghe. Copiii își propun să contribuie, prin colaborare și schimb de experiențe cu alți copiii din rețeaua națională, la dezvoltarea locală care valorifică moștenirea naturală și culturală a comunităților.

Proiectul include o puternică latură de educaţie non-formală, cu acoperire națională, și a fost lansat în Delta Dunării, unde se află cele mai multe ambarcațiuni realizate de copii. La evenimentul de lansare a diviziei locale, Călăuzele Deltei, au participat 45 copiii din Chilia Veche, Sfântu Gheorghe și Sulina, alături de profesori, autorități locale și reprezentanți ai comunităților din cele trei localități.

Evenimentul reprezintă o primă întâlnire dintr-o serie prin care Asociația își propune să coaguleze, la nivel național, o rețea de copii – călăuze care vor să protejeze și să valorifice creativ apele ca parte din patrimoniul natural și cultural al României și ca resursă pentru dezvoltare.

„Am pornit rețeaua Călăuzelor Apelor din dorința de a-i atrage pe copii mai aproape de ape, de a-i face să înțeleagă că apa reprezintă o resursă naturală și culturală pe care au primit-o pentru a avea grija de ea și pentru a o folosi în beneficiul propriu și al comunității, în egală măsură. Pe termen lung, ei vor avea ocazia să dobândească abilități noi, utile pentru creșterea personală şi pentru a putea contribui la bunăstarea comună prin activități prietenoase cu natura și mediul, care valorifică specificul local: gastronomie, turism cultural, ecoturism, meșteșuguri și design, activități agricole”, a declarat Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Copiii au aflat ce înseamnă să fii o călăuză a apelor, cu beneficii și responsabilități și au primit medalii, ca o recunoaștere a calității lor de călăuze. Activitățile propuse pentru rețeaua națională urmăresc să-i încurajeze să devină proactivi pentru găsirea de rezolvări la probleme, implicarea și cooperarea pentru o misiune comună în comunitate. Micile călăuze au luat parte și la o demonstrație de tur ghidat în Sulina, susținut de Denis Atanase, elev al Liceului Teoretic „Jean Bart” Sulina. Pornind de la exemplul de tur ghidat al peisajului local susținut de Denis, copiii au primit o temă de proiect ca, până la următoarea întâlnire a călăuzelor, să definească câte un traseu de turism cultural și natural în localitățile de care aparțin.

Copiii și-au propus ca împreună să caute soluții și să acționeze pentru protecția și promovarea valorilor Deltei, naturale și culturale, să încurajeze turiștii dornici să descopere Delta Dunării cu grijă față de mediu și viețuitoare, cu interes față de bogățiile culturale și să privească experiența ca pe un prilej de mișcare în aer liber.

Din rețeaua Călăuzele Apelor fac parte și copiii din Drobeta Turnu Severin, Eșelnița, Piscu, care au construit cu Viorel Gheorghe, între 2018 și 2021, câte o ambarcațiune din lemn, cu vâsle, care poartă numele localității lor. În 2022, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 își propune organizarea unei prime întâlniri a Călăuzelor Apelor la nivel național.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*