Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia deschisă, în valoare totală de 22.537.410,05 RON, pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București (605,7 km), conform standardelor europene și cerințelor tehnice de interoperabilitate la nivelul rețelei feroviare românești.
Strategia CNCF CFR SA de modernizare a Complexului Feroviar București, cu o lungime desfășurată a liniilor de cale ferată de aproximativ 605,700 km, cuprinde următoarele zone de analiză și dezvoltare:
⦁ Complexul Feroviar București Nord – în lungime de 156,055 km;
⦁ Inelul Feroviar București – în lungime de 316,323 km;
⦁ Conexiunile cu Inelul Feroviar București – în lungime de 133,348 km.
Obiectivul principal al lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare aferente Complexului Feroviar București este creşterea atractivităţii/competitivităţii transportului feroviar, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru călători şi pentru marfă, concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare. O atenție deosebită se va acorda Complexului Feroviar București Nord, care deservește cea mai mare parte a traficului feroviar actual. Restul infrastructurii feroviare va fi, de asemenea, analizată pentru a identifica cererea potențială de trafic și funcționalitățile viitoare (noile servicii sub-urbane/peri-urbane de călători sau ca by-pass pentru traficul de marfă pe Inelul Feroviar București etc.) pentru fiecare linie/stație care face parte din Nodul Feroviar București, precum și strategia optimă de funcționare și exploatare a rețelei feroviare a Complexului Feroviar București, atât pentru trenurile de pasageri, cât și pentru cele de marfă.
Modernizarea infrastructurii feroviare și implementarea unui Centru de Management al Traficului la nivelul Complexului Feroviar București vor reduce considerabil durata de traversare a Centurii Feroviare a Bucureștiului, asigurând un timp de parcurs mult mai redus și fără opriri pentru transportul de marfă, precum și un volum de mărfuri crescut, comparativ cu situația actuală. Gara de Nord trebuie să devină astfel polul intermodal principal al Municipiului Bucureşti şi al Județului Ilfov (principala zonă de influență).
Obiectivele specifice ale investiției sunt:
► îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranță a circulației feroviare la nivelul Complexului Feroviar București;
► eficientizarea managementul traficului pentru transportul de mărfuri la nivelul rețelei feroviare naționale;
► prezentarea unei alternative competitive pentru transportul urban între diferitele zone ale regiunii București-Ilfov.
► decongestionarea traficului rutier în Municipul București și implicit reducerea factorului poluat.
Valoarea estimată a contractului este de 22.537.410,05 RON fără TVA, iar sursa de finantare este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat. Durata contractului este de 21 de luni.
Be the first to comment