65% dintre români suportă cheltuieli neprevăzute ca urmare a problemelor observate ulterior achiziționării unei locuințe

Blocuri. FOTO Pixabay.com

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, a lansat recent un studiu care vine în sprijinul viitorilor proprietari cu informații și sfaturi de la cei care au achiziționat deja o locuință. Pornind de la experiența actualilor proprietari, studiul relevă o serie de dezavantaje ce ar fi putut fi constatate înainte de achiziție, aspecte asociate locuinței ce ar putea avea impact negativ asupra bugetului sau calității vieții. Datele analizate au fost colectate în perioada iunie-iulie 2022 și sunt agregate de pe platformele Storia.ro și OLX Imobiliare.

În timp ce 75% dintre respondenții studiului s-au declarat mulțumiți de proprietatea cumpărată, 25% au afirmat că locuința achiziționată de ei corespunde doar în mică sau în foarte mică măsură așteptărilor pe care le-au avut.

Rezultatele studiului au arătat că, deși 64% dintre respondenți ar cumpăra aceeași locuință dacă ar avea ocazia să se răzgândească, 36% ar opta pentru o alta, cea achiziționată nefiind conform așteptărilor pe care le-au avut atunci când au ales proprietatea. Dezavantajele constatate puteau fi remarcate în proporție de 62% anterior achiziției și au venit cu o serie de consecințe, de la timp irosit și impact emoțional negativ – aspecte amintite în egală măsură de 1 din 3 respondenți – la cheltuieli neprevăzute, menționate de 65% dintre respondenți. Pentru a corecta neplăcerile identificate în locuințe, 1 din 4 respondenți au precizat că au plătit peste 5.000 de euro, iar 14% suportă cheltuieli recurente.

La ce și-ar fi dorit să fie mai atenți actualii proprietari

Conform studiului realizat de Storia.ro și OLX Imobiliare, indiferent de valoarea imobilului sau de poziționarea sa în mediul rural ori urban, nemulțumirile proprietarilor români sunt legate cel mai adesea de atitudinea vecinilor, izolarea fonică și termică, în directă legătură cu interesul tot mai crescut manifestat în prezent pentru eficiența energetică.

Astfel, proprietarii locuințelor de sub 60.000 de euro și ai celor de peste 100.000 de euro menționează atitudinea vecinilor ca fiind cea mai des întâlnită problemă, pe când pentru cei cu locuințe cuprinse între 60.000 și 100.000 de euro, această nemulțumire s-a situat în plan secund, după calitatea finisajelor.

Izolarea fonică este al treilea cel mai semnalat dezavantaj atât pentru cei din urmă, cât și pentru proprietarii de locuințe de sub 60.000 de euro. Calitatea instalațiilor sanitare și electrice a reprezentat al doilea cel mai des întâlnit motiv de instatisfacție pentru proprietarii locuințelor de sub 60.000 de euro, pe când cheltuielile de întreținere și calitatea finisajelor nu au corespuns așteptărilor proprietarilor de locuințe de peste 100.000 de euro.

Când vine vorba de problemele remarcate ulterior achiziției, proprietarii apartamentelor în blocuri noi poziționează pe primele locuri calitatea finisajelor și izolarea fonică, în procentaje semnificativ mai mari decât restul respondenților studiului. Iar atitudinea vecinilor, instalația sanitară și izolarea termică s-au dovedit a fi cele mai nemulțumitoare pentru proprietarii apartamentelor situate în blocuri vechi.

Accesul la spațiile de parcare reprezintă în continuare o problemă indiferent de zona în care este situată locuința – atât proprietarii de locuințe noi, cât și cei care locuiesc în imobilele mai vechi au afirmat în proporție similară că sunt nemulțumiți – aproximativ 25% dintre respondenți.

În ceea ce privește distincția urban vs. rural, în urban atitudinea vecinilor este pe primul loc în topul nemulțumirilor, urmată la distanță de calitatea finisajelor și de eficiența energetică (20% dintre respondenți), în timp ce proprietarii din mediul rural au menționat că, pe lângă atitudinea vecinilor, au întâmpinat în mod deosebit probleme la prețul de achiziție și dificultăți de acces la transportul în comun.

Proprietarii au menționat și alte aspecte care uneori sunt omise de pe lista verificărilor:  urme de igrasie și mucegai, evacuarea defectuoasă a centralei termice, instalațiile pluviale, întreținerea la un preț mare, acoperișul de slabă calitate, starea subsolului, diverse mirosuri de la vecini, concesionarea terenului pe care e construită clădirea, lipsa spațiilor verzi și prezența insectelor sau a rozătoarelor.

Cu cine să te consulți înainte de a achiziționa o locuință

Conform datelor rezultate din studiu, actualii proprietari consideră că înainte de achiziția unei locuințe, viitorii proprietari trebuie să se consulte în primul rând cu inginerul constructor, în timp ce următoarele două poziții sunt ocupate de familie și vecini. De asemenea, instalatorul și electricianul au fost amintiți de 24% dintre respondenți, iar agenții imobiliari de 16% dintre aceștia.

Tinerii din generația Z (până în 25 de ani) preferă să se consulte în primul rând cu inginerul constructor, apoi cu familia, prietenii și vecinii, în mod asemănător persoanelor cu vârste între 26 și 39 de ani (generația Y), care preferă să se consulte prioritar tot cu inginerul constructor și familia. Cei din urmă solicită apoi și părerea unui instalator, precum și a unui arhitect, spre deosebire de toate celelalte categorii de vârstă.

Respondenții din generația X, cu vârste între 40 și 55 de ani, optează să se consulte cu inginerul constructor, familia și instalatorul, iar generația baby boomers (peste 55 de ani) a fost singura care a pus sfaturile celor din familie pe primul loc, cele ale unui expert – inginerul constructor – fiind pe locul doi, urmate de recomandările agentului imobiliar și apoi ale vecinilor.

Brokerul de credit este menționat în proporție mai mare de tinerii de până în 39 de ani, în timp ce instalatorul și electricianul sunt amintiți des de persoanele cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani. Administratorul clădirii de locuințe este și el un consultant valoros în acest proces, menționat de 20% dintre respondenți, în special de către cei din generația X (40-55 de ani).

Dacă proprietarii de locuințe de peste 100.000 euro preferă consultanța cu inginerul constructor și arhitectul, cei cu locuințe valorând sub 60.000 euro s-ar consulta mai degrabă cu familia, inginerul constructor și instalatorul.

Iar în ceea ce privește perioada de construcție, proprietarii apartamentelor din blocurile noi se bazează pe inginerul constructor, menționat de 40% dintre respondenți, urmat de arhitect, în mod asemănător proprietarilor de apartamente situate în blocurile vechi, care consideră și ei prioritară opinia inginerului constructor, urmată de cea a instalatorului și a administratorului.

Proprietarii caselor situate în mediu rural solicită într-o măsură mult mai mică decât restul proprietarilor opinia instalatorului și a electricianului, dar sunt mai predispuși să se consulte cu membrii familiei, opțiune manifestată în răspunsuri de către 50% dintre aceștia.

Sfaturi pentru viitorii proprietari

La ce ar fi recomandabil să acorde mai multă atenție noii proprietari?

Pe baza experienței avute la achiziționarea unei locuințe, majoritatea respondenților au fost de părere că verificarea atentă a tuturor actelor și vizitarea zonei de amplasare sunt de maximă importanță.

Întrebați ce sfat i-ar da cuiva care vrea să devină proprietar, cei care dețin deja apartamente în blocuri noi au pus accentul pe documentarea temeinică în prealabil, solicitarea opiniei specialiștilor și verificarea calității lucrărilor executate cu ajutorul experților în domeniu. Punctual, au mai existat recomandări de verificare a racordării la rețeaua publică și evitarea locuirii la parter, precum și a ansamblurilor rezidențiale din zonele periferice și la prețuri prea accesibile.

Pe lista de verificări, în opinia celor care au devenit proprietari în blocuri noi, ar trebui să intre și: buna reputație a constructorului și calitatea clădirilor construite anterior, aprobările și avizele acordate de primării, intabulările, vizitarea zonei în care este situată locuința, atât pentru identificarea accesului la grădinițe, școli, cumpărături, transport, cât și la ore diferite, pentru verificarea nivelului de zgomot, sau sfaturi care țin de aspectele legale (precum includerea unei clauze de remediere a inconveniențelor depistate în termen de 30 de zile de la mutarea în spațiu).

Proprietarii apartamentelor în blocuri vechi au menționat recomandări legate de: verificarea panoului cheltuielilor de întreținere (datorii care pot duce la sistarea sau limitarea apei calde în bloc), vizitarea zonei și a imobilului la diverse ore, discuții cu administratorii și vecinii, atenția acordată curățeniei de pe scara blocului, dar și aspectului exterior al imobilului, precum și implicarea unui specialist care să estimeze ce investiții suplimentare vor mai fi necesare.

Dintre sfaturile proprietarilor de case pe pământ, cele mai importante sunt cele legate de aspectele legale sau financiare (achitare integrală doar după ce s-a primit caietul de sarcini, s-au inspectat toate finisajele și sunt conforme, atestarea vechimii imobilului, planificarea bugetului pentru cheltuieli neprevăzute), dar și cele funcționale, precum evitarea locuințelor cu deschidere la stradă mai mică de 16 metri liniari, verificările temeinice ale materialelor și tuturor spațiilor (subsol și pod inclusiv) sau calitatea izolațiilor (cel puțin 25 de centimetri) și a instalațiilor. Pe lângă aceste sfaturi, o recomandare care se poate dovedi foarte valoroasă este aceea de a se alătura grupurilor publice de comunicare dedicate localității pentru a afla ce probleme mai puțin evidente pot fi în zonă (noroi, presiune scăzută a apei, pene de curent, semnal slab la telefon, opțiuni de furnizare a serviciilor de internet și televiziune etc.)

„La Storia.ro, ne dorim să punem tot mai mult accentul pe construirea de instrumente utile pentru viitorii cumpărători și chiriași în a lua o decizie imobiliară bună pe termen lung. Acest studiu ne-a arătat că multe din problemele legate de locuințe ar fi putut fi observate anterior achiziției în proporție de 62%, ceea ce ne dă încrederea că putem ajuta o mare parte a românilor să aleagă casa potrivită pentru ei și familiile lor cu doar puțin mai mult timp dedicat informării corecte. Le mulțumim tuturor celor care au participat și au ajutat astfel viitorii proprietari.”, declară Monica Dudău, Marketing Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.

Studiul a fost realizat în perioada 21 iunie – 6 iulie 2022, prin chestionar online aplicat vizitatorilor Storia.ro și OLX Imobiliare. Eșantionul cuprinde 1138 proprietari respondenţi și este reprezentativ la nivel național. Respondenții au fost grupați în următoarele categorii de vârstă: generația Z (până în 25 de ani), generația Y (26-39 ani), generația X (40-55 ani) și generația baby boomers (peste 55 de ani).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*