Alături de destinațiile turistice clasice, din ce în ce mai mulți români optează pentru destinații inedite, mai puțin vizitate până în prezent, precum și pentru destinații îndepărtate, exotice, circuite și croaziere oceanice și maritime.
DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium și de circuit, înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a lansat deja programele pentru anul viitor, iar dinamica rezervărilor, față de aceeași perioadă a anului trecut, este foarte ridicată.
Există acea categorie de turiști, care doresc să aprofundeze cât mai mult o destinație, să cunoască tradițiile, obiceiurile, cultura sau gastronomia locului. Aceștia vor regăsi în portofoliul DAL Travel „marile circuite”. În funcție de cerere, topul țărilor incluse de către noi, în „marile circuite”, pentru 2023, este condus de: Argentina, Columbia, Cuba, Israel, Thailanda, Vietnam, Tunisia, Iran, Irlanda și Portugalia.
De asemenea, DAL Travel a pregătit pentru anul viitor peste 40 de circuite noi, dintre care se evidențiază: Canada & Yellowknife – Aurora Boreală (plecare pe 24 februarie 2023), Uganda-Ruanda (plecare pe 2 martie), Marele Circuit al Pakistanului (plecare pe 24 martie), Australia și Uluru – Noua Zeelandă (plecare pe 25 aprilie), Guyana, Surinam, Trinidad și Tobago (plecare pe 26 aprilie), Polinezia Franceză (programată pentru iunie 2023), Angola și Gabon (plecare pe 26 iunie), „Acasă la Heidi – Elveția văzută din tren” (plecare pe 28 iunie), Algeria și Tunisia (plecare pe 3 octombrie).
„Dorim să avem în portofoliu toate țările lumii care prezintă un grad de siguranță și pot fi vizitate. Lista țărilor promovate de noi se extinde de la an la an. Firește, sunt câteva țări din lume care nu pot fi vizitate la ora aceasta, din motive obiective, dar visul nostru ar fi ca absolut toate destinațiile să poată fi vizitate, pentru că turism înseamnă pace, armonie, comunicare.
Anul trecut, de exemplu, vedetele circuitelor noastre au fost Peru și Iran, două țări la care nimeni nu s-ar fi gândit acum 10-15 ani, cu excepția exploratorilor și călătorilor temerari”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
Specialiștii DAL Travel remarcă o creștere a cererii pentru croazierele oceanice, maritime dar și fluviale, pentru anul viitor. La acestea, rezervările au crescut cu aproximativ 40%, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Topul celor mai solicitate croaziere este condus de cea la Cercul Arctic (plecare pe 16 iunie), urmată de o croazieră fluvială trans europeană Strasbourg – Budapesta, pe fluviile Rin și Dunăre (plecare pe 18 aprilie), croazieră mediteraneeană în Cipru, Israel și Egipt (plecare pe 4 iunie), croazieră Islanda – Scoția – Irlanda (plecare pe 8 august), croazieră pe Marea Roșie – Egipt, Iordania, Arabia Saudită (plecare pe 24 martie) și croazieră în Golful Persic (plecare pe 16 februarie).
Deja există și câteva circuite sold out pentru anul viitor (Chile – Argentina – Brazilia, din perioada vestitului carnaval de la Rio de Janeiro și Nepal – Bhutan).
Cel mai popular circuit de lux este Deluxe Egipt, care include și o croazieră pe Nil, fiind urmat în top, de circuitele de lux ale Iordaniei și cel al Portugaliei.
DAL Travel a alcătuit și un top al cererii privind tipul de produs turistic, pentru 2023:
- Circuite combinate între mai multe țări
- Mari circuite dedicate unei singure țări
- Croaziere
- Sejururi în destinații calde
Be the first to comment