15 iunie 2017 este prima zi fără taxe de roaming pe teritoriul UE

Ultimul pas către eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene a fost făcut joi, 6 aprilie, când reprezentanții Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei au convenit cu privire la modalitățile de reglementare a piețelor angro de roaming. Astfe, negociatorii părților au convenit ca plafoane pentru tarifele de roaming să fie limitate la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS, începând cu data de 15 iunie 2017.

Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei pentru piața unică digitală, a salutat încheierea acordului: „Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea călători în UE fără să plătească pentru roaming. Ne-am asigurat, de asemenea, că operatorii vor putea continua să concureze pentru a fi în măsură să propună cele mai atractive oferte pe piețele naționale. Astăzi ne îndeplinim promisiunea. Mulțumesc călduros raportorului Miapetra Kumpula-Natri și tuturor negociatorilor din partea Parlamentului European, precum și Președinției malteze a Consiliului UE și tuturor celor care au contribuit la această importantă realizare. O datorăm eforturilor lor”.

Referitor la tarifele maxime pentru traficul de date mobile, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor 5 ani: de la 7,7 EUR/GB (începând din 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2018), apoi 4,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2021) și 2,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2022).

Acordul politic recent încheiat constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la prețurile serviciilor de pe piața națională („roam-like-at-home”) începând cu 15 iunie 2017, după cum prevede regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor.  Comisia va efectua o analiză a pieței angro până la sfârșitul lui 2019 și va pune la dispoziția co­legiuitorilor o evaluare intermediară, până în 15 decembrie 2018.

Următoarele etape

Parlamentul European și Consiliul trebuie să aprobe acum oficial acordul la care s-a ajuns astăzi. Noile tarife angro de roaming vor fi aplicabile începând cu 15 iunie 2017, dată până la care operatorii au tot timpul pentru a lua măsurile pregătitoare necesare introducerii tarifelor similare celor naționale.

Context

Timp de un deceniu, Comisia a depus eforturi pentru a reduce și apoi elimina suprataxele pe care operatorii de telecomunicații le impuneau clienților de fiecare dată când aceștia traversau o frontieră și aveau nevoie să-și utilizeze dispozitivul mobil, fie că se aflau în vacanță sau în deplasări de serviciu. Începând din 2007, tarifele de roaming au scăzut cu peste 90 %. Prețurile au scăzut ultima dată în aprilie 2016, la 5 eurocenți/minut în cazul apelurilor vocale, 2 eurocenți/SMS și 5 eurocenți/MB de date în plus față de tarifele naționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. Deja ” vasnici” operatori principali de la noi au lansat oferte de abonamente cu beneficii generoase de roaming, binenteles pe ultima suta de metrii, in speranta ca mai ” agata” pe un an sau doi doritori care inca spera ca au facut un “deal” cu dansii si care probabil nu cunosc faptul ca dupa 17 Iunie lucrurile se vor schimba radical in favoarea clientilor si punand capat( sper) profiturilor fara limite( nici macar a bunului simt) a acestor monopoluri pe piata de telefonie mobila.
    Am fost tentat zilele astea sa imi schimb si eu abonamentul dar cred ca cel mai intelept e sa mai asteptam mijlocul lui Iunie cand putem si noi negocia decent altfel cu dansii. Vedem ……

  2. Eu cred totusi ca orice contract incheiat acum cu orice fel de tarife de roaming, dupa 17 iunie devine caduc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*