Campania Naţionala de Reciclare s-a adresat celor aproape 2 milioane de locuitori din cele 5 oraşe în caravana areuşit să ajungă până în prezent – Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu, unde s-au colectat 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). Au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.
Reciclarea dozelor şi a sticlelor din plastic continuă în oraşele Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa şi Bucureşti;
Campania este derulată de Asociaţia Alucro şi Every Can Counts România, în parteneriat cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling, cu sprijinul autorităţilor locale;
Naţionala de Reciclare, campania prin care Asociaţia Alucro îşi propune să mobilizeze publicul din România să recicleze doze din aluminiu şi sticle din plastic, a ajuns până acum în cinci oraşe din ţară – Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu – unde au fost colectate 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). În aceste oraşe au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.
Campania a debutat pe 24 septembrie 2020 şi continuă până la finalul lunii octombrie. În perioada 15-17 octombrie, caravana campaniei va staţiona în Centrul Civic din oraşul Oradea (punct de reper zona de lângă Parcul 1 Decembrie), unde îi aşteaptă pe orădeni să depună materialele colectate, în intervalul orar 10.00-18.00, în schimbul cărora vor beneficia de premii.
5 doze din aluminiu goale sau 20 PET-uri = o doză de bere Bergenbier, diverse sortimente
10 doze din aluminiu goale sau 15 PET-uri = un recipient 4 compartimente
15 doze goale sau 25 PET-uri = o pensulă alimentară din silicon
20 doze goale sau 30 PET-uri = un curăţitor ceramic pentru legume
25 doze goale sau 40 PET-uri = o cutie de alimente
30 doze goale sau 60 PET-uri = o tavă cu bază detaşabilă
40 doze goale sau 80 PET-uri = o tigaie dim. 24 cm
45 doze goale sau 90 PET-uri = o tavă teflon
50 doze goale sau 100 PET-uri = recipient apă formă de doză
55 doze goale sau 110 PET-uri = o lingură cântar electronic
60 doze goale sau 120 PET-uri = o sticlă cu bluetooth
65 doze goale sau 140 PET-uri = un mixer vertical
70 doze goale sau 160 PET-uri = un storcător de citrice
75 doze goale sau 170 PET-uri = un set de 5 cuţite cu tocător
80 doze goale sau 180 PET-uri = un mixer de mână
Naţionala de Reciclare este o iniţiativă a Asociaţiei Alucro, organizaţie care derulează în România programul Every Can Counts, sprijinită de GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling. Campania se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale şi îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi a PET-urilor, cât şi să creeze o comunitate activă şi înclinată spre un comportament responsabil faţă de resursele de care dispunem.
Campania va continua în oraşele Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26 octombrie), Bucureşti (27-29 octombrie). Locaţiile de desfăşurare pentru fiecare oraş vor fi comunicate pe site-ul www.alucro.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului: Facebook.com/EveryCanCountsRomania.
Be the first to comment